Când avem ficat gras, cina trebuie să fie uşoară şi sănătoasă. Iar astăzi sunt aici să vă dau nişte exemple de mâncăruri pe care le putem consuma dacă suferim de steatoză hepatică.
Adevărul este că, atunci când vine vorba de cină şi ficat gras, majoritatea mâncărurilor pe care le putem consuma la micul dejun sau la prânz sunt potrivite. Am scris recomandări pentru fiecare dintre aceste mese, pe care le puteţi citi mai jos:
– Idei de mic dejun pentru ficatul gras
– Idei de prânz pentru ficat gras
Ce să mănânci la cină dacă suferi de steatoză hepatică?
Aceasta este una dintre principalele întrebări pe care le aud de la persoanele proaspăt diagnosticate. Regimul pentru ficatul gras pare extrem de restrictiv la început, cu multe alimente interzise si multe semne de întrebare.
Aici putem avea două abordări diferite, în funcţie de situaţia în care ne aflăm în momentul de faţă.
Aşadar, putem avea persoane care muncesc şi care iau un prânz mai frugal sau mai uşor – cina devenind din necesitate o masă mai importantă. Sau avem persoanele care pot mânca un prânz mai copios, rezultând că cina va fi mai uşoară.
În ambele cazuri, de fapt, cina trebuie să fie cât mai uşoară cu putinţă şi consumată cu cel puţin 2 ore înainte de culcare.
Eu de obicei mănânc o salată, sau pur şi simplu diverse legume cu nişte brânză, o zacuscă făcută în casă sau ceva similar.
Dar haideţi să vedem mai jos nişte idei de cină pentru steatoza hepatică, din care voi puteţi alege ce este potrivit în funcţie de cât de consistent este prânzul.
Deci important de reţinut: dacă prânzul este mai consistent, cina trebuie să fie mai uşoară. Dacă prânzul nu este foarte consistent, cina poate fi ceva mai substanţială.
Idei de cină pentru ficat gras
Salate de legume
După cum am zis, acestea reprezintă principala mea cină. O “clasică” salată bulgărească sau grecească face minuni şi este delicioasă.
1-2 roşii, castravete, ceapă, ardei gras şi 4-5 măsline Kalamata, o lingură de ulei de măsline extravirgin şi nişte sare şi salata e gata! Eu nu pot mânca fără brânză, aşa ca am mereu cam 100g (sau mai puţin) alături.
Am început să consum brânză light (Hochland, de exemplu, are aşa ceva) care nu e la fel de bună ca brânza cu care am crescut, dar are mai puţine grasimi.
Salatele se mănâncă fără pâine!
Salată cu ton
Iarăşi o preferată de-a mea, când am nevoie de mai multă proteină la finalul zilei.
Folosesc o conservă de ton (în suc propriu/apă şi nu în ulei), o salată verde (merge orice aici – inclusiv baby spanac, salata iceberg, chinezească etc) şi nişte măsline. Sare şi câteva crutoane din pâine integrală şi salata e gata. Delicioasă!
Supe sau ciorbe
Nu eram mare fan al consumului de supe sau ciorbe seara, dar obiceiurile ni se schimbă când este vorba de sănătatea noastră, nu?
Ei bine, cam orice supă sau ciorbă preparată sănătos (fără zahăr şi fără grăsime adăugată) poate coinstitui o cină perfectă.
Dacă mă grăbesc, fierb în 1.5l de apă o pungă de baby carrots congelaţi, 2 cartofi medii cubuleţe, 2 cepe medii întregi şi condimente (turmeric, sare, pătrunjel, boia etc) şi în 35 de minute am supa gata (ceapa o arunc).
Dacă am mai mult timp, fac o supă minestrone. Găsim mixuri pentru ea în magazine, dar mie îmi place să folosesc ingredientele alese de mine:
– 2 cepe mari, tocate mărunt
– 3 morcovi mari, daţi pe răzătoare
– 1 ţelină rasă (mică)
– 2 căteţi de usturoi (pasaţi)
– 1 ardei gras, tocat cubuleţe
– 200g de mazăre (folosesc congelată)
– 200g de fasole păstăi (taiate de 1.5cm)
– 1 conserva de fasole albă (fără conservanţi sau alte ciudăţenii)
– 2 roşii tocate (folosesc roşii din conservă – atenţie să nu fie cu conservanţi)
– 500g de suc de roşii (atenţie să fie 100% roşii, eventual cu puţină sare)
– 1.5l apă
– sare după gust – atenţie sportiă dacă sucul de roşii deja are sare!
Fierbem întâi ceapa, morcovii şi ţelina în toată apa, până începe să clocotească. Atunci adăugăm ardeiul, mazărea şi cele două tipuri de fasole, împreună cu roşiile tocate. Lăsăm să fiarbă 30 de minute.
Ideea este să avem o consistenţă mai groasă – dar poate mai e nevoie să adăugaţi apă. Aici e vorba de preferinţe.
După 30 de minute, adăugăm sosul de roşii şi sarea. Mai lăsăm 5 minute la fiert, după care adăugăm usturoiul şi mai lăsăm încă 5 minute.
Se serveşte caldă şi se poate adăuga o lingură de parmezan ras peste (ideal fără, pentru a avea mai puţine calorii).
Salată de fasole cu porumb dulce
Din nou, ceva extrem de simplu de preparat – dar delicios şi prietenos cu ficatul.
Eu folosesc o conservă de fasole albă boabe, una de fasole roşie boabe, una mică de porumb dulce şi o ceapă tocată. Le amestec pe toate şi torn un sos făcut dintr-o linguriţă de ulei de măsline extravirgin, o lingură de oţet de mere, o linguriţă de muştar şi puţină apă.
Amestec totul şi mănânc imediat (ideal, se lasă măcar 30 de minute să se întrepătrundă aromele).
Din amestecul de mai sus mănânc de 2-3 ori.
IMPORTANT: Mare atenţie la porumbul dulce să nu aibă zahăr adăugat. Se găseşte mai greu, dar se găseşte! La fel şi fasolea – ne interesează să fie fără chimicale, conservanţi şi alte ingrediente. Doar fasole boabe, apă şi eventual sare.
Zacuscă de casă
Deşi în ultimul timp am început să trişez şi mănânc din ce în ce mai des o zacuscă de la Unisol, ideală este o zacuscă făcută în casă. Fără ulei şi fără zahăr (sau cu cantităţi infime de ulei).
Zacusca este extrem de sănătoasă şi delicioasă. Atenţie însă – să fie fără multe grăsimi şi fără zahăr adăugat. De asemenea, mâncată cu cât mai puţină pâine! Maxim 2 felii – dar nu mai mult de 3 pe zi.
Peşte la cuptor cu legume
Un medalion de somon la cuptor, fără ulei sau alte ingrediente, alături de morcovi raşi sau fierţi, de salată verde sau de broccoli făcut tot la cuptor – o cină rapidă şi săţioasă.
Pentru cei care consideră somonul prea gras, putem folosi păstrăv sau ton sau orice alt peşte. Important e să nu fie prăjit sau gătit cu ulei.
Piept de pui la grătar cu morcov ras
La fel ca peştele la cuptor, pieptul de pui la grătar (din nou, fără ulei) este mereu delicios. Îl putem mânca cu orice fel de legume – o salată de roşii, morcov ras, salată de varză sau salată de sfeclă… opţiunile sunt nelimitate. Fără cartofi, însă!
Salată de sfeclă
Sfecla este considerat un superaliment pentru ficatul gras, aşa că ar trebui consumată cât mai des. O pun ca fel principal pentru a sări în ochi, dar de obicei este mult mai uşor să o mâncăm ca garnitură.
Salata din sfeclă se poate face cu sfeclă proaspătă, fiartă sau coaptă. Adăugăm doar ulei, oţet (de mere) şi sare – fără zahăr. Zahărul adăugat este motivul pentru care nu recomand să cumpăraţi salate de sfeclă gata preparate din magazin sau restaurante.
Eu încă nu am găsit fără zahăr (dar am găsit sfeclă prefiartă, care e utilă pentru atunci când ne grăbim, dar mult mai scumpă).
Oricum ar fi, sfecla nu ar trebui să lipsească mai mult de 1-2 zile din meniul nostru.
Alte recomandări pentru cină
O dietă variată este posibilă când suferim de ficat gras. Exemplele de mai sus sunt doar o mică parte din sumedenia de lucruri pe care le putem mânca. Le-aş putea numi chiar sărăcăcioase, fiindcă se pot face platouri variate cu câte puţin din fiecare.
O roşie, un castravete, o ceapă mică, o jumătate de ardei gras, nişte morcov ras, 3-4 măsline, o bucată de brânză, o jumătate de sfeclă rasă, două linguri de orez negru şi o fâşiuţă de piept de pui. Acesta este un platou săţios, variat şi foarte sănătos pentru ficatul gras.
Atâta timp cât la final putem spune că am mâncat cu moderaţie, se pot folosi tot felul de combinaţii de alimente. Important este ca acestea să nu aibă exces de ulei sau grăsime şi să fie fără zahăr adăugat. Porţii mici, ingrediente cât mai proaspete şi naturale, gătit în casă şi… cerul e limita.
Sper ca sugestiile de mai sus să fi ajutat puţin şi poate să fi oferit măcar una-două idei în plus pentru cina după diagnosticarea cu steatoză hepatică.
Citiţi şi restul articolelor cu sugestii pentru diferitele momente ale zilei şi nu veţi mai avea motive să vă plângeţi că nu aveţi ce mânca pentru a vindeca ficatul gras.